Povestea Cai de Vis

1 mai 2007

Atunci am deschis oficial poarta de la moșie. Și nu doar pentru caii care încercau să se obișnuiască cu manejul, ci și pentru cei care, de-a lungul vremii, au devenit prieteni de stat la taclale și de împărțit aceeași bancă la apus și la răsărit. Și s-au strâns în ultimii ani tot felul de oameni pe la noi, care de care mai interesanți. Personaje scoase din cărți, caractere puternice, năravuri greu de uitat pentru oricine. De la cei care au ales să își sărbătorească ziua de naștere într-un loc plin de farmec și până la cei care au ajuns să fie nelipsiți din peisajul moșiei, indiferent de anotimp.

Pentru fiecare în parte și pentru toți la un loc, am făcut ce-am știut noi mai bine. Am pus pe masă produse proaspete, de sezon, care le-au dat culoare în obraji, plimbări prin pădure, la ceasuri din zi și din noapte, cântări cu patos, acompaniate de acordeon, alergături pe coclauri, șuete de neuitat și o stare de bine, care s-a lipit de ei ca scaiul de haine.

Suntem de-ai locului de la început, când am cărat primii saci de materiale pentru construcția moșiei și am văzut cum sub ochii noștri se ridică o construcție care, în scurt timp, a devenit a doua casă. Astăzi, nu ne putem imagina viața fără tanti Lili, Sheik, celebrul Vlăduț, bunătățile de la micul dejun sau cântările cu ecou până noaptea târziu. Oricine ne-a trecut pragul s-a încumetat să revină cu drag ori de câte ori a putut. Ce să-i faci? Așa e când te îndrăgostești cu patos de un loc și de ai lui oameni.

Relaxarea, voia și gândurile bune, aerul sănătos, bucuriile de zi cu zi, toate ne definesc cap coadă și ne conving că fericirea merită descoperită la pas, nu în galop.